Author: CCN
•3/22/2018 10:01:00 a.m.
CLUBUL DE CICLOTURISM "NAPOCA" (CCN)
str. Septimiu Albini nr.133 ap.18
RO-400457  Cluj-Napoca   ROMANIA
tel.0744-576836  e-mail:office@ccn.ro
web: www.ccn.ro  CIF:  5800675
RAF: 48 / PJ / 1992  RNPJFSP: 3561 / A / 1992
====================================


22 MARTIE - INGRIJORARI DE ZIUA MONDIALA A APEI
  

DOLIU SAU SARBATOARE ?

22 Martie este Ziua Mondiala a Apei (WWD) http://worldwaterday.org/ . In 2018 este a 25-a editie a acestui eveniment marcat sub egida Organizatiei Natiunilor Unite iar in aceste zile este in desfasurare in Brazilia al 8-lea Forum Mondial al Apei. La nivel mondial, 22 martie este o zi de reflectie, de dezbateri, de constientizare, de cautare a solutiilor la problemele tot mai grave actuale si viitoare in domeniul apei.. Autoritatile din Romania insa vad de multe ori aspectul festivist, si o considera o zi de sarbatoare, de raportat cati bani am mai atras si cheltuit "pentru ape", desi inseamna de regula "pe turnat betoane". De fapt ar trebui sa fie o zi de ingrijorari. Pentru ca, atat pe plan mondial, cat si in Romania, apele - desi sunt considerate seva vietii - sunt tratate de omenire cu neglijenta. Ba chiar cu iresponsabilitate criminala. Se recunoaste ca avem deja o criza a apei nu doar in tarile cu clima arida, ci si in majoritatea tarilor din zona temperata, inclusiv in Romania. O criza cantitativa si calitativa. O criza ce vizeaza si apele subterane, dar si cele de suprafata. O criza care ameninta si omul, nu doar prin degradarea componentelor acvatice ale mediului, ci si direct, prin amenintarea la adresa asigurarii apei necesare agriculturii, industriei si altor nevoi umane, inclusiv apei potabile pentru populatie. E timpul ca toti oamenii sa se trezeasca la realitate, in frunte cu autoritatile publice, si sa inteleaga ca in stilul actual riscam sa simtim in viitorul apropiat marile probleme ale apei...

MAI MULTA NATURA SI MAI PUTIN BETON

Tema din acest an pentru Ziua Mondiala a Apei este "Natura pentru apa". Ideea fundamentala este constientizarea faptului ca avem probleme foarte grave generate de distrugerea ecosistemelor naturale acvatice, care afecteaza nu doar biodiversitatea, peisajul si clima, ci si in mod direct cantitatea si calitatea apelor, periclitand grav inclusiv societatea umana. Solutiile tehniciste se dovedesc nesustenabile si mentinatoare a unui cerc vicios, ele neputand rezolva pe termen lung nici problemele omului legate de calitatea si cantitatea apei, nici cele create de om in natura. De aceea se contureazaa ca esentiala reintoarcerea la solutiile oferite de natura pentru a ne asigura noi, ca societate umana, cantitatea si calitatea de apa de care avem nevoie, fara a ne mai axa atat de mult pe betoane, lucrari hidrotehnice, abordari departate de natura... WWD2018 isi propune sa contribuie la constientizarea nocivitatii modificarilor pe scara larga a ecosistemelor acvatice si nevoii revenirii mai aproape de starea naturala a apelor. Raportul anual ONU pe teme de ape este axat in 2018 pe acasta tema si poate fi descarcat de pe Internet: la adresa: http://unesdoc.unesco.org/images/0026/002614/261424e.pdf 

NOUA DECADA A APEI

In Decembrie 2016, Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite a adoptat in unanimitate rezolutia “Decada Internationala (2018–2028) de Actiune – Apa pentru Dezvoltare Durabila” pentru a sprijini punerea unui mai mare accent pe ape în urmatorul deceniu. Subliniind ca apa este un element esential pentru dezvoltarea durabila si pentru eradicarea saraciei si foametei, statele membre ONU au exprimat profunda ingrijorare pentru lipsa de acces la apa potabila sigura, canalizare si igiena, precum si cu privire la dezastre provocate de ape, penurie si poluare a apelor, generate de urbanizarea exacerbată, creşterea demografică, deşertificarea, seceta şi schimbările climatice. Noua Decada a apelor se va axa pe dezvoltarea durabila si managementul intregrat al resurselor de apa pentru atingerea obiectivelor sociale, economice si de mediu, si de asemenea se va axa pe implementarea si promovarea programelor si proiectelor conexe, precum si pe continuarea cooperarii si parteneriatelor la toate nivelele, cu scopul de a contribui la atingerea scopurilor si obiectivelor convenite la nivel international pe teme legate de ape, incluzand cele ce sunt parte din Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabila. Dincolo de limbajul oficial, cu parfum de "limbaj de lemn" tip ONU, trebuie remarcat ca, desi au trecut 3 ani de la adoptarea Agendei 2030, nici UE nici Romania nu si-au actualizat strategiile de dezvoltare durabila pentru a le alinia cu Agenda 2030 si implicit si cu obiectivele acesteia in domeniul apelor. Dezbaterea finala pe tema revizuirii Strategiei Nationale de Dezvoltare Durabila a Romaniei, programata pe 26 martie 2018, a fost din nou amanata...

PARADOXUL ONU SI UE -  PROTECTOARE  SI DISTRUGATOARE ALE  APELOR

Paradoxul este ca si ONU, pe de o parte, prin unele agentii si programe, isi propune sa protejeze mediul inclusiv apele, ca patrimoniu al intregii umanitati si mostenire esentiala pentru generatiile viitoare, dar prin alte agentii si programe incurajeaza si chiar finanteaza proiecte ce aduc grave prejudicii ecologice apelor si pun in pericol pe termen lung intregi ecosisteme si regiuni, in numele rezolvarii unor probleme de moment in alimentarea cu apa a unor comunitati si activitati umane. Iar UE nu este mai prejos, finantand masiv lucrari care pericliteaza grav ecosistemele si mentinand politici agricole si de dezvoltare spatiala care, ducand la o si mai mare antropizare si presiune industriala si urbanistica asupra a ceea ce a mai ramas din natura Europei, pun in grav pericol pe termen lung apele chiar daca, pe de alta parte, pun mare accent pe prevenirea si combaterea poluarii si pe pastrarea biodiversitatii. Romania este din pacate o campioana la interpretari aberante, transpunand inadecvat si incalcand sistematic inclusiv Directiva-Cadru "Apa" a Uniunii Europene (60/2000) si conventiile internationale de mediu cu relevanta pentru protectia apelor, prin proiectele pe care le promoveaza in legatura cu toate corpurile semnificative de ape din Romania, pe care le vede doar a o resursa economica de exploatat, nu ca pe un patrimoniu natural ce trebuie in primul rand ocrotit.

FAPTELE AUTORITATILOR CONTRAZIC VORBELE FRUMOASE

In ultimul deceniu, autoritatile au recunoscut public, desi cam "cu jumatate de gura", ca a fost o mare greseala realizarea pe scara larga de desecari, taieri de meandre, indiguiri si alte lucrari de asa-zisa "regularizare" a raurilor, ca trebuie nu doar stopata continuarea pe acest drum si revenit mai aproape de starea naturala anterioara, prin refacerea zonelor umede, facilitarea inundarii controlate a anumitor suprafete la ape mari, dezincorsetarea raurilor etc. Doar ca exista o masiva discrepanta intre vorbe si fapte, pentru ca aproape toate politicile si investitiile sunt in continuare nu pentru renaturari si ecologizari, ci pentru reparatii si consolidari de "lucrari de aparare" si pentru noi betonari, canalizari, indiguiri, dragari, devieri si desecari, in ultimii ani adaugandu-se iresponsabilele planuri de a introduce in conducte cvasitotalitatea raurilor de munte pentru a face lanturi de microhidrocentrale si de a transforma in canale navigabile toate raurile medii si mari din interiorul tarii, iar apele subterane sunt amenintate de preconizata exploatare a gazelor de sist prin facturare hidraulica, toate acestea inseamnand un dezastru ecologic musamalizat de autoritatile care ar trebui sa protejeze mediul...

O CACEALMA CONTINUA - COMITETELE DE BAZIN

Consultarea factorilor interesati si participarea lor la luarea deciziilor in domeniul apelor, ar trebui sa aiba loc prin "Comitetele de Bazin". Autoritatile au tergiversat din 1996 pana in 2000 emiterea reglementarilor prevazute de Legea Apelor, apoi inca un an infiintarea lor efectiva, ocazie cu care procedura de desemnare a reprezentantilor ONG-urilor a fost in mai multe cazuri masiv fraudata de autoritati, iar de atunci s-a refuzat orice corectare a acelui abuz si inlaturare a celor nereprezentativi. Alegerile au fost nu doar nedemocratice ci si pentru un mandat nelimitat (!) iar revizuirea aberantei reglementari in cauza a fost mereu amanata si a ramas nerezolvata. Oricum Comitetele de Bazin nu au fost nicidecum "parlamente ale apei" ci mai mult structuri nefunctionale, de forma, care doar aprobau formal, fara dezbateri si fara modificari, toate propunerile Administratiilor Bazinale de Ape... La un moment dat, Comitetele de Bazin au fost restructurate, dar la fel de netransparent si nedemocratic, iar alegeri deschise pentru reprezentanti ONG se pare ca, cel putin la anumite bazine, nu au mai avut loc deloc. E oare mai bine decat acum un deceniu, cand au avut loc, dar au fost fraudate?

RAURILE MARI DE MUNTE - VICTIME ALE HIDROENERGETICII CLASICE

Lacurile de acumulare, in special cele de mari dimensiuni sau in zona de munte si lanturile de baraje si derivatii interbazinale au si multe consecinte negative complexe si grave asupra mediului si nu numai. De aceea, in diverse tari dezvoltate se recunoaste acum ca s-a exagerat in trecut, si nu se mai prea fac noi baraje, ba chiar se regreta construirea anumitor baraje. In Romania, desi raurile interioare au debite mici, s-au facut mari acumulari pe majoritatea cursurilor de apa, adesea in lant si cu captarea si devierea a sute de rauri pentru a aduce mai mult debit in acele lacuri de acumulare, lasand practic seci nenumarate vai si creand dezechilibre hidrologice si ecologice care acum abia incep sa se vada. Cu toate acestea, se continua construirea de baraje incepute sau proiectate inainte de 1990 si chiar altele noi, cum este de exemplu planul unui mare lac de acumulare pe valea Azugii sau in defileul superior al Muresului (recent declara proiect de interes national)  sau lacul de acumulare aferent propusei centrale hidroelectrice de acumulare prin pompaj Tarnita-Lapustesti, ce va distruge unul din ultimele platouri cvasinaturale din muntii Gilaului, dar va si transforma lacul Tarnita - principala sursa de apa potabila a Clujului - intr-un simplu bazin cu nivel oscilant, proiect care desi pare nascut mort e mereu reanimat politic de autoritati iar societatea Hidro Tarnita SA toaca de multi ani pe nimic banii publici. Sau proiectul hidroenergetic de pe Defileul Jiului, unde societatea civila duce o lupta inegla cu autoritatile publice coalizate cu Hidroelectrica pentru distrugerea acestui superb rau montan. Din pacate in multe posturi de decizie sunt inca iresponsabili care mai cred sincer in aberatia la moda al mijlocul secolului trecut, cand se discuta serios de a valorifica pe cat posinbil total "potentialul hidroenergetic" al tuturor apelor curgatoare...

RAURILE MICI DE MUNTE UCISE DE MICROHIDROCENTRALE

Raurile mici care au scapat sau vor mai scapa de devierea spre alte vai, sunt amenintate in majoritatea lor de lanturi de microhidrocentrale (MHC), ce le condamna din punct de vedere ecologic dar afecteaza grav si peisagistic vaile in ansamblul lor. Se poate vedea deja pe ambii versanti ai muntilor Fagaras, in muntii Rodnei, in Bucegi, in muntii Bihor, Gilau-Muntele Mare, Vladeasa, Sureanu, Tarcu etc. , dar vizate sunt multe sute si chiar mii de rauri, in ciuda asigurarilor date in ultimii ani de autoritati. Acest atac MHC se deruleaza chiar sub ipocritul pretext al grijii pentru mediu prin promovare de energie "verde" ???!!!. In realitate sunt interese financiare private si complicitati la nivel inalt in autoritatile publice, multe proiecte trebuind sa fie investigate nu doar de autoritatile de mediu, daca ele si-ar face datoria, ci si de - sau mai ales de - organele de cercetare penala. Acestea par insa in continuare cu gura, ochii si urechile astupate cand e vorba de coruptie care afecteaza si mediul natural, desi cateva dosare par a fi in lucru si legat de ape. Un bun exemplu poate fi cazul Raului Alb din Muntii Retezat, sau a Nerei, unde in ciuda ilegalitatilor evidente, initiativele de MHC sunt stopate momentan, dar nu exista vreo garantie ca nu vor fi reluate.

NAVIGATIA - UN INAMIC PANDIND MARILE RAURI

Desi Romania este semnatar al Conventiei Internationale privind Protectia Fluviului Dunarea si s-a angajat sa realizeze Coridorul Verde al Dunarii renaturand partial lunca cu zone umede distrusa prin desecari in anii '70 si sa pastreze zonele care sunt inca apropiate de starea naturala, Ministerul Transporturilor promoveaza de multi ani un proiect megalomanic de adancire a senalului navigabil, taierea de ostroave si inchiderea de brate secundare ale fluviului, pe multe sute de kilometri, care va degrada puternic ce a mai ramas din Dunare din punct de vedere ecologic si nu numai. Dar vizate (intr-un alt program urias de investitii, din fericire inca nedemarat practic) sunt si Muresul, Somesul, Siretul, Prutul, Oltul, Argesul, Jiul, Ialomita si alte rauri, pe care politicieni iresponsabili au decis sa fie amenajate ca si cai navigabile, desi nu au debitele raurilor din tarile occidentale si deci, ca sa devina navigabile, vor trebui transformate total, in simple canale, distrugandu-le din punct de vedere ecologic. Guvernul a si emis o hotarare pentru canalizarea Argesului... Iar autoritatile locale clujene discuta in ultimii ani despre transformarea Somesului Mic in canal navigabil pe parcursul din municipiul Cluj-Napoca, si chiar au alocat fonduri pentru o asemenea crima de mediu, si unii chiar lanseaza fantezii cu navigabilitatea din Cluj pana la Dej, ceea ce inseamna o distrugere mult mai ampla din punct de vedere ecologic, in loc sa isi propuna dezafectarea unor lucrari aberante realizate de Administratia Nationala Apele Romane in ultimii ani constand in betonarea malurilor in mai multe portiuni din oras. Dealtfel, Apele Romane tocmai anunta noi lucrari de "amenajare" a albiei Somesului in Cluj-Napoca, dovedind inca o data ca sunt lupul cioban la oi...

NICI ARIILE NATURALE PROTEJATE NU SUNT LA ADAPOST DE APUCATURILE  BETONISTICE ALE HIDROTEHNICIENILOR, CU GANDIRE DE SECOL TRECUT

Nu scapa de setea de a turna beton, de a introduce in conducte si de a le artificializa nici raurile din interiorul parcurilor nationale si naturale si alte categorii de arii naturale protejate. Astfel, in Retezat s-au continuat lucrarile de captare a unor rauri si deviere subterana a lor spre lacul Gura Apelor, dar si planuri de microhidrocentrale, netrecand total pericolul pentru Raul Alb, unul din ultimele cursuri salbatice pe intreaga lungime, in Parcul National Defileul Jiului se continua demersurile pentru o mare hidrocentrala, ce va face sa dispara din albie mare parte din debit, in Parcul Natural Gradistea de Munte - Cioclovina se pregatesc hidrocentrale pe raul Strei, in muntii Fagaras si in multe situri Natura 2000 se preconizeaza noi proiecte hidroenergetice desi asemenea planuri incompatibile cu statutul de arie naturala protejata si au dus la declansarea procedurii de infringement contra Romaniei, care oricum sta prost la protectia naturii si nu ar mai trebui sa isi permita asemenea agresiuni, mai ales ca pretinde ca implementeaza Directiva-Cadru Apa...  Dar cum inca scamatori cu acte in regula in ale pseudostudiilor de impact de mediu, de tipul firmei USI, continua sa produca documentatii aberante prin care pretind ca o microhidrocentrala nu are impact negativ de mediu desi seaca aproape total raul respectiv, ba chiar ca are impact pozitiv asupra mediului, si autoritatile inchid ochii, niciun rau din Carpati nu este in siguranta. Un alt pretext pentru betonarea albiilor raurilor este "protectia localitatilor si cailor de comunicatii" desi se stie ca prin indiguiri si betonari nu faci decat sa accentuezi global riscurile si daunele, care prin asemenea lucrari doar se muta ceva mai in aval... Ipocrizia suprema este finantarea indigurilor si altor lucrari de "regularizare" din... "Fondul pentru Mediu", care ar trebui folosit pentru protectia, nu pentru distrugerea mediului natural!

IPOCRIZIA SLOGANULUI CU INTOARCEREA CU FATA LA APE - FARA SA NE MAI PUTEM APROPIA DE ELE

La nivel de declaratii, autoritatile romanesti recunosc ca trebuie "sa ne intoarcem cu fata spre ape" si ca un contact mai strans al cetateanului cu raurile si lacurile duce la mai mult respect si protectie. In practica insa autoritatile concesioneaza sau inchiriaza malurile lacurilor sau tolereaza constructii abuzive, vile si debarcadere, ingradiri si blocari ale accesului public la maluri si pe plaje, desi sunt prin lege proprietate publica si nu ar trebui sa fie rezervate catorva potentati. In alte tari se faciliteaza accesul la mal, se reduc pantele si se fac plaje si pajisti pe malul raurilor si lacurilor, inclusiv in centrul marilor orase, si se amenajeaza debarcadere pentru ambarcatii nemotorizate si locuri pentru scaldat, iar de-a lungul malurilor se fac alei pietonale si piste pentru biciclisti, banci si locuri de agrement. La noi dimpotriva, se inchid raurile intre ziduri inalte verticale de beton care nu permit accesul la apa, se interzice scaldatul, inotul, surfingul sau navigatia cu alte ambarcatii, in loc de amenajare pentru pietoni sau biciclisti a coronamentului digurilor se interzice de cele mai multe ori orice tip de circulatie publica pe acestea iar malurile raurilor, in loc sa fie artera de baza peisagistica, turistica si recreativa a orasului, sunt de obicei canale si lazi de gunoi, si nici in afara localitatilor nu este mai bine. Iar plajele marii negre devin in tot mai mare masura zone administrate privat, rezervate unor potentati financiar, si tot mai putine exista apropiate de starea naturala. De fapt marea masa a cetatenilor este tinuta departe de ape, si atunci nici atitudinea de neintelegere sau nepasare este explicabila...

APELE SUBTERANE SUPRAEXPLOATATE SI POLUATE

Apele subterane sunt o mare bogatie a unei tari, mai ales in conditiile Romaniei, amenintata de schimbarile climatice (in multe judete din sudul si estul tarii putandu-se vorbi deja nu doar de aridizare ci chiar de desertificare) dar care, pe de alta parte, are circa 1/ 3 din apele minerale ale Europei si alte avantaje pe care risca sa le piarda prin persistenta si amplificarea poluarii apelor subterane. Poluarea cu nitrati din surse agricole ramane in multe zone o problema grava si ia din nou amploare prin persistenta sau reluarea unor practici agricole iresponsabile. In alte zone avem in continuare contaminari ale apelor subterane cu metale grele sau radioactive, hidrocarburi, pesticide, alti poluanti organici persistenti etc. din cauza mineritului, exploatarilor petroliere si depozitarii necontrolate a deseurilor si altor surse. Multe sunt poluari istorice, pentru inlaturarea carora s-a facut foarte putin in ultimii 25 ani, iar multi mari poluatori sunt tolerati in continuare platind doar penalitati si amenzi modice. In plus, multe rezerve subterane de ape sunt supraexploatate si risca epuizare sau contaminare daca se continua in stilul actual. O noua si imensa amenintare la adresa apelor subterane sunt planurile de exploatare a gazelor de sist prin metoda fractionarii hidraulice, interzisa in multe tari si care a produs deja dezastre ecologice in Statele Unite ale Americii si in alte zone, dar autoritatile publice romanesti o lauda in continuare si ofera tara pe tava "investitorilor" in aceste iresponsabile tehnologii, retragerea nu demult a firmei Chevron nefiind decat un scurt moment de respiro intr-o lupta care va mai continua, fiind evident ca sunt in joc mari presiuni si interese transfrontaliere... Dealtfel, anul trecut chiar persoane din conducerea unor institutii publice au facut din nou apologia publica a fracking-ului iar in vestul tarii se apuca de forat o companie controlata de capitalul rusesc, dovedind ca frackingul nu e o amenintare care vine doar dinspre vest si ca opozitia la fracking nu e in interesul unei puteri din est, cum s-a vehiculat calomnios la adresa unor ONG de mediu.

DEPARTE DE REZOLVARE SI EPURAREA APELOR UZATE MENAJERE

In tarile civilizate nu se pune problema sa existe alimentare centralizata cu apa curenta, in casa, fara sistem adecvat de canalizare si epurare a apelor uzate. La noi s-au aprobat numeroase proiecte de acest fel, desi era nu doar neecologic ci si ilegal, dand lovituri mediulului pe bani publici. Problema nu e doar in mediul rural, ci si in orase. In marile orase avem inca zone fara canalizare iar statiile de epurare sunt adesea inca departe de a fi la standarde, ba sunt si zone in care lipsesc sau functioneaza mai mult pe hartie, astfel ca apele fecaloid-menajere din milioane de WC-uri ajung neepurate sau insuficient epurate in raurile tarii, si ne miram apoi de problemele de mediu si de sanatate care nu se mai sfarsesc. In loc ca problema sa fie o prioritate nationala absoluta, autoritatile aproba in continuare constructia a zeci de mii de vile in zone fara canalizare, extinderea oraselor desi nu au bani de echipare edilitara a strazilor din zone centrale, iar pentru epurarea apelor uzate "solutia" a fost mereu amanarea si negocierea de perioade de tranzitie de decenii intregi cu Uniunea Europeana pe motiv ca mai repede nu  putem indeplini conditiile de epurare a apelor uzate, desi se pare ca de fapt nici nu vrem...  Se mai adauga si faptul ca sistemul de canalizare este de regula unitar si nu dual, in sensul ca apa de ploaie preluate de pe strazi ajunge in aceleasi conducte cu apele fecaloid-menajere, plus ca asfaltarea sau alte impermeabilizari a unor suprafete tot mai mari de teren in orase face ca un procent tot mai mare din apele pluviale sa ajunga la canal. Si cum capacitatea retelei de canalizare nu permite preluarea debitelor la ploi mari, sistemul este de deversare a preaplinului direct in rauri, ceea ce inseamna ca mare parte din apele uzate ajung total neepurate in apele de suprafata. Si marile orase din Romania nu par a avea preocupari serioase pentru a pune capat acestei anormalitati.

ALIMENTAREA CU APA POTABILA A POPULATIEI - PE O DIRECTIE RISCANTA

Un procent inca semnificativ din populatia Romaniei nu are acces la apa potabila de buna calitate, pentru ca in fantani ajunge apa din panza freatica contaminata cu nitrati si alte substante din excesul de fertilizanti utilizati in agricultura sau din latrinele amplasate prea aproape de fantani, dar si din poluarile industriale istorice sau contemporane, iar, pe de alta parte, desi in foarte multe sate s-au facut retele de alimentare centralizate cu apa potabila, modul de realizare sau mentenanta lasa de dorit si astfel calitatea apei livrate este problematica, sau chair stau nefolosite acele sisteme. Dar nici in cazul sistemelor centralizate de alimentare cu apa in localitati mari situatia nu este satisfacatoare, pentru ca, de exemplu, unde nu avem risc de infectie avem de regula apa contaminata cu halometani din cauza clorinarii excesive, ceea ce implica riscuri pentru sanatate.... Ingrijorarea cea mai mare o produce insa directia spre care ne indreptam: In loc sa fie protejate sursele de apa, ele sunt lasate sa se degradeze si apoi se aduce apa din alta parte, de tot mai departe si cu costuri tot mai mari, sau se investesc sume uriase in tehnologii scumpe de tratare a apei in loc sa se previna poluarea sursei. Ca exemplu, Clujul, in loc sa isi protejeze sursele de apa Floresti si Gilau, le lasa sa se degradeze si le abandoneaza succesiv, mutand priza de apa pentru statia de tratare Gilau spre amonte, initial pe lacul Somesul Cald si apoi pe lacul Tarnita, plin de vile fara canalizare pe maluri, iar ca tratare a apei, in loc de investitii in calitate, s-a investit in cantitate, obtinand o capacitate de productie mai mare decat necesarul, iar apoi, pentru a recupera investitia, s-au facut investitii uriase pentru a transporta apa potabila spre alte judete, care vor abandona actualele lor surse de apa, cu un pret enorm si pentru oameni si pentru mediu.

MINERITUL RAMANE UN REDUTABIL INAMIC AL APELOR

Mineritul a fost si ramane una dintre cele mai grave amenintari, mai ales in modul cum s-a practicat si se mai practica in Romania. Carpatii sunt plini de galerii miniere abandonate si inundate sau din care ies si se varsa neepurate in rauri si lacuri debite mari de ape de mina extrem de toxice.... Sute de mari halde de steril neconsolidate si nevegetate stau in bataia ploilor, neprotejate si supravegheate adecvat sau chiar complet abandonate, din care apele dizolva si duc cu ele in aval cantitati mari de metale grele, substante radioactive, acizi si alti poluanti, in ciuda imenselor fonduri tocate de o serie de companii nationale si firme private abonate la contracte cu statul pentru "ecologizarea" vechilor exploatari. Catastrofele de la Baia Mare si Novat din 2000 sunt doar "varful aisbergului" fata de ce se poate intampla in alte cazuri. Proiectul minier Rosia Montana pare a nu mai fie momentar de actualitate (dar din pacate nici rezolvarea poluarii istorice de la vechea exploatare) in schimb a devenit "fierbinte" proiectul minier Certej si suntem amenintati de alte mari exploatari miniere de suprafata la Bucium, Rovina, Baisoara....care ar fi un mare pericol pentru ape. Guvernantii incearca in schimb sa convinga populatia in ultimii ani ca o buna cale de dezvoltare durabila a tarii este revenirea masiva la minerit, ca in tarile din lumea a treia, ignorand ca acolo mineritul nu a adus bunastare ci saracie si abuzarea drepturilor omului si mai ales grave prejudicii de mediu, trecute sub tacere de mass-media internationala din cauza controlului economic si politic ce se exercita asupra ei de catre grupurile puternice de interese politico-economice din statele dezvoltate, care isi protejeaza mediul promovand mineritul in tari a caror guverne sunt doar marionete.

POLUAREA INDUSTRIALA A APELOR DE SUPRAFATA RAMANE O AMENINTARE

Autoritatile se lauda adesea ca s-a imbunatatit semnificativ calitatea apei multor rauri fata de perioada dinainte de 1989 si lasa sa se inteleaga ca ar fi meritul lor. Este adevarat ca se face o monitorizare mult mai stricta, dar imbunatatirea situatiei este conjuncturala si este cauzata de colapsul industriei dupa 1990. Cum acum aceasta revine treptat, reapar si sursele industriale de poluare iar autoritatile nu par pregatite sa faca fata provocarii, mai ales ca sunt surse de poluare mult mai multe si diverse. De fapt ele nu au disparut niciodata in cazul apelor, pentru ca platformele industriale abandonate de regula nu au fost ecologizate cu adevarat si au fost o sursa continua de poluare, nemediatizata pentru ca nu mai exista poluatorul care sa fie aratat cu degetul si amendat simbolic dar cu multa mediatizare, ca publicul sa creada ca statul aplica cu adevarat legile. In loc de rezolvarea poluarilor istorice, s-a ajuns si la abandonarea unor surse de apa potabila sau adoptarea unor tehnologii de potabilizare mult mai scumpe, incercand sa se trateze efectele in loc sa se rezolve cauza, optiune care oricum este pe termen lung perdanta si din punct de vedere economic, mai ales in perioade de criza si austeritate bugetara. Sub pretextul nevoii de "atragere a investitorilor" si "creare / mentinere de locuri de munca" se "inchid ochii" la poluari grave si sistematice, mai ales cand firmele in cauza sunt mari corporatii.

INGRIJORARE PENTRU APE ?

Contrar aparentelor, Romania este o tara saraca in apa. Iar saracia se va accentua in contextul taierilor abuzive de padure, urbanizarii, schimbarilor climatice, reluarii irigatiilor pe mari suprafete si mentinerii si continuarii desecarii putinelor zone umede ramase si abandonarii planurilor de renaturare. Iar protectia calitatii rezervelor sarace de apa pe care le are Romania nu pare o prioritate pentru guvernanti. Organizatia Mondiala a Sanatatii si Programul Natiunilor Unite pentru Mediu avertizeaza demult ca se apropie o criza mondiala a apei, dar noua nu pare sa ne pese. Celelalte state din UE au depus eforturi pentru a implementa Directiva-Cadru Apa, noi am pus-o in aplicare mai mult pe hartie si in declaratii politicianiste sau vedem intentii la varf la nivel guvernamental dar care raman nepuse in practica. Aplicam in ultimele trei decenii politica "dupa noi potopul" desi declaram ca societate ca ne gandim la generatiile viitoare. Politicienii si autoritatile declara ca nu le plac apele tulburi la propriu, dar la figurat multi par sa se straduiasca din greu sa ramana tulburi, ca sa nu se vada cine sunt pestii cei mari, pe unde se invart, pe cine mananca si cine e urmatoarea lor victima. De fapt nici nu ar trebui sa se ascunda, pentru ca este tot mai clar ca victime suntem in final cu totii....

Cluj-Napoca, 21 martie 2018

DIRECTOR EXECUTIV,
Radu Mititean

NOTA:
Textul de mai sus este, din punct de vedere al formei / limbajului / terminologiei mai mult un pamflet, dar din punct de vedere al fondului, al esentei ideilor critice si exemplelor utilizate, textul este obiectiv si corect si toate elementele criticate pot fi la cerere detaliate, explicate si sustinute de noi cu argumente si dovezi riguroase din punct de vedere juridic si stiintific, si cu numeroase exemple concrete, fiind rezultatul unor atente cercetari proprii si documentari aprofundate, teoretice si practice, in tara si la nivel international. Prezentul text este o dezvoltare si ajustare a unuia mai vechi, dar din pacate perfect actual si in 2018.











, , , |
Bookmark and Share
This entry was posted on 3/22/2018 10:01:00 a.m. and is filed under , , , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.